În perioada 21-26 mai, Colegiul Tehnic “Raluca Ripan” a găzduit activităţi din cadrul unui proiect european Erasmus+ întitulat „Healthy we – future guarantee”, al cărui obiectiv este promovarea şi susţinerea unui stil de viață sănătos în rȃndul tinerilor, sensibilizarea elevilor cu privire la importanța unei alimentații corecte și cu privire la beneficiile sportului.

Proiectul se desfăşoară în perioada 2016-2018 şi partenerii colegiului clujean sunt şcoli din alte patru ţări: Lituania, Italia, Spania şi Turcia.

Pe parcursul întregului proces, care va dura doi ani, elevii participă la o serie de activități sportive şi la un program menit să corecteze obiceiurile alimentare proaste, principala cauză a excesului de greutate şi adesea responsabile pentru bolile cardiovasculare și pentru diabetul zaharat. Elevii clujeni vor deveni conștienți de valoarea nutritivă a unor mâncăruri tradiționale şi sănătoase din Romȃnia, pe care le vor compara cu mȃncăruri din țările partenere.

Prima întȃlnire transnațională a proiectului a avut loc în decembrie 2016, la Centrul Educativ pentru tineret din Kretinga, Lituania, unul dintre cele mai vechi oraşe din această ţară. Cu acest prilej, s-au discutat obiectivele, activitățile, produsele finite, bugetul, diseminarea, monitorizarea şi calendarul proiectului. A doua întȃlnire a avut loc în luna februarie, în Motril, Spania, iar în săptămâna 21-26 mai s-a desfăşurat mobilitatea din România, tema fiind mâncarea sănătoasă.

Elevii oaspeţi şi profesorii lor au participat la turul ghidat al oraşului nostru, au vizitat Primăria municipiului Cluj-Napoca, au vizitat Muzeul Etnografic “Romulus Vuia”, au participat la activităţi sportive, au vizitat Salina Turda, au participat la o excursie la Cheile Turzii şi au efectuat o vizită la unul dintre partenerii economici ai şcolii.

Elevii care au participat la mobilitatea din România s-au documentat şi au realizat un meniu tradiţional sănătos căruia i-au stabilit valoarea calorică şi valoarea energetică ȋn laboratorul de gastronomie şi pe care l-au gătit apoi în atelierul-şcoală de gastronomie. Toate activităţile desfăşurate la Colegiul Tehnic “Raluca Ripan” Cluj-Napoca vor face obiectul unei cărţi realizate de elevi şi ȋntitulată “Healthy food for a healthy life”.

Tot ȋn laboratorul de gastronomie elevii au realizat experimente ȋn urma cărora au ȋnvăţat cum pot identifica alimentele contrafăcute.

Următoarea mobilitate va avea loc ȋn Italia, ȋn luna noiembrie a acestui an, şi va avea ca temă activităţile sportive ȋn mediul educaţional.

Proiectul este finanțat în cadrul parteneriatelor Erasmus+, segmentul dedicat schimbului de bune practici între școli.

 

No Comment

Comentariile nu sunt permise.